Parmezanul fricos

Odinioara, pe langa munti si ape fara inceput,
Traia un greieras plapand si cam nauc.
Traia saracul in casuta lui cea grea
Si atat de singur si sarac era,
N-avea nici aer la vecini sa dea…
N-avea nimic la el in casa,
Nici chiar un amarat de ochelar pe masa.

Fusese el candva un mare gagicar,
In bani de greier chiar milionar…
Traise bine cand era mai tinerel
Cu cartitele vecin cu el.
Manca porumb, lingea un tuci,
Facea ce mintea lui poftea pe-atunci…
Acum, macar de-o carioca de-ar avea,
Cu dintisorii lui micuti s-ar infrupta.

E trist micutul, e somer si are burta.
Sa-l vezi acum ce greu ti se avanta
Sa dea negreala de pe geam din loc
Sa vada lumea cum alearga pe la bloc.
Ca e vecin cu unul Norris,
Chuck Pazvante di Honoris,
Bun baiat, viteaz, dar cam saten,
Lucreaza cateodata pe un tren,
Si-l mai ajuta ziua cu o treaba,
“Emoticonu’ fermecat”, asa ii spune-o baba.

Sa vezi ce chestie face greierasul nostru,
Ca-i circar in suflet, isi stie rostu’,
Isi face seara dintr-o alba gelatina
In fata scarii, o mica trambulina.
Sa vezi placere atunci in ochisorii lui
A, nu stiai ca-i sunt caprui?

Cină? Ce?

Cartea sfântă a păstăilor stă deschisă pe masă. Lângă ea, un înfometat cu hanorac roşu zâmbeşte tâmp aşteptând să descopere magia stomacului plin şi sătul. C-un deget în gură şi-un creion de ochi pe carte, urmăreşte rândurile atent, repetând în minte comenzile stricte parcă i le-ar fi zbierat în creier un nene gras, cu părul albastru:

Ingrediente:
– 1 agrafă de păr de ceapă stoarsă
– cinşpe păstăi tocate mărunt şi date prin rotisor
– 1 ceaun de apă vie şi 1 de apă moartă
– 1 sos (sau 2) de roşii stoarse şi fără vitamine
– 1 lingură de ovăz pentru cai

Rezultatul? Păi… prea multă ceapă, nu?

Greşeală?

Din firea nevricoasă a fetei supărate
Se pornesc la vale gesturi regretate…
Deşi par ele clar intenţionate,
În aşteptarea minţii clare
Din floarea vârstei sedentare
Poţi crede totuşi că acum greşeşti,
Când încruntată un om vrei să goneşti.

Apatie? Nu, nici gând,
E doar un gând de fată fumegând
Căci el, tembel, se poate, în firea lui de om blajin,
Scrisese la tipar un act de viaţă alcalin.

Şi totuşi, în final, de ce albastru?
Când viaţa prinde sens doar în contrastul
A zeci şi sute de culori din jur
Ce mişcă lumea împrejur…

Unghiera

Pentru grămezile fără viaţă cu tăiş ascuţit, închin două picături de şampanie şi două de apă. Pentru că lor le datorăm viaţa noastră cu haine întregi. Spectacolul e sumbru: din gura lor nesătulă de carne fragedă ies bucăţile de unghii, dulci ca lemnul de bambus.

Ai văzut vreodată coada unei comete de unghie? Se învârte, se-aruncă în toate părţile, numai de pe degetul tău gros să nu mai cadă… Se zbate până la ultima suflare să atârne cu ciotul de carnea ta moale, precum claustrofobia se zbate să trăiască în epileptici…

Dar forţa e puternică în unghiera noastră! Ea va dăinui milenii; nu pentru noi, nu pentru copiii noştri, ci pentru copiii copiilor noştri şi pentru mătuşile lor schizofrenice ce mereu, mereu vor sta la etajul 3.

Ghid de agăţat o… tanti

Se toarnă 500 mL alcool etilic pur pe gâtul bagaboantei, se agită bine (ţinând-o cu picioarele în sus), se dă sutienul jos, se trage un pic de ambele sfârcuri până când îşi recapătă roşeaţa în obraji, iar apoi se sună la 112: “alo, săru-mâna, aş dori să dau şi eu un anunţ publicitar.” şi se închide.

Vă veţi întreba, bineînţeles, cum de-a ajuns balabusta în spaţiul privat al domniilor voastre. Ei bine, eu nu ştiu să vă răspund, că mie nu mi-a ieşit.

Căci dimineaţa e friguroasă…

Pe la 6 dimineaţă, când soarele răsare fain dintre blocurile gri, bagabonţii îşi iau amicele de aripă şi o şterg la o băută. Ca orice bagabont care se respectă, ţoala de bază este pălăria în formă de covrig şi lanţul de capac de canal de la bot / gât. N-ai cum să nu respecţi un astfel de derbedeu.

Revenind, plaiurile câmpeneşti zirconice de-atâta legănat absorb transpiraţia spumegândă a ţăranului pleşuv, ca cărui bâtă de mânat mioare e cam moale în ultima vreme, de când cu criza. Graniţa sufletului său aşterne peste chipul istovit al viţelului de poartă nouă o palmă plină de ură. Ca orice copil, viţelul muge…

Căpriţe, căprioare şi balabuste cu picior de lemn, ascultaţi ce am de zis, că nu vă reţin mult. Aveţi o viaţă împăiată, plină de masculi împăiaţi. Trăiţi bine, fetele tatii, că aşa ar fi vrut muma voastră să vă vază… Şezând frumos de-a dreapta… şoferului de Lamoborghini. Fecioare preacurvite, vă ducem lipsa!

Am nevoie…. de-un şerveţel…. care să ştie…. MESERIE!!

Bişniţarul turmentat

Ştiţi Walker – poliţist texan? A, nu ştiţi? Nu-i nimic. Chestia care urmează n-are legătură cu el.

Se făcea că era într-o noapte (nu chiar noapte, noapte… Era mai spre dimineaţă, cum să zic, mai spre răsărit, dar nici foarte, foarte spre răsărit… Undeva între dimineaţă şi înainte de dimineaţă, dacă mă înţelegi. Era în momentul acela din noapte când te trezeşti să te duci să faci pipi în casetofon, dar spre mirarea ta, nu găseşti şurubelniţa cu care deschizi lumina, că eşti bişniţar turmentat). Aşa, se făcea că era într-o noapte o stradă cu o curvă la colţul ei. Şi curva noastră sonda opinia unor trecători de colţ de stradă în legătură cu nişte legături de-ale ei mai vechi, că sondajul de pe vremea aia era mai roz, când satana umbla printre oile păstorului blând (cu ochii căprui şi diaree acută) strigând “beee, beee, oiţele taichii, şedeţi blând în spate colo. Nu mai mieunaţi atâta şi cuvântu-mi ascultaţi. S-a sculat ciobanul Traian, împreună cu cel moldovean, şi se gândiră să se facă ei într-acolo cumva să poată să-l omoare pe cel vrânce…” Dar satana îşi beli ochii peste cap, căci ciobanul mi-era atent, vezi bine, la oiţele sale, şi-i dete una peste pepene cu ciomegul: “piei satană, ‘tu-ţi gura mă-tii!”.

P.S.: Chuck Norris a râs la acest post.

Dialog fără virgulă

– Dă-mi o bomboană. De mentă, te rog, să fie…
– Bomboană de hârtie învelită în caramel?
– Nu, de mentă, învelită în mentă.
– Pe frunze verzi, cu gust de zahăr?
– Nu, de 5 lei. Aici şi acum!
– Un act de identitate, vă rog.
– Sunt Anonim, şi nu cer decât bomboana.
– Pe hârtie aveţi scris un suflet. Are nume Anonim?
– Da, bomboana!
– Credeam că… Imediat. Mulţumim de vizită, mai veniţi pe la noi.
– Dar sunt mereu aici. Lucrez pe gratis.
– Deci sunteţi şeful meu. Soţia mai trăieşte?
– Anonim. Bomboana!
– Întindeţi palma. Poftiţi bomboana. O zi plăcută!
– Bună Noapte…

Yahoo + Google = LOVE

Absolut terifiantă soluţia asta alcalină de spălat creierele… Zici că vrea să-ţi spună ceva, dar când colo te-aruncă în cercul ambulant al cercopitecilor nespălaţi, cu zimţi la călcâie şi noduri în ficat. Peste ani şi ani, peste mări şi ţări, un şoricel nebun va cânta cucurigu în seara apusului de dimineaţă. Chiţ-chiţ, şi uşor-uşor începi să-nţelegi cât eşti de tractor. Ai ritm, ai rimă şi tact, dar în portofel ai doar un leu şi-un portact. Ai fost cândva un actor de filme de-amor, dar ai avut prostul rol să joci ca minor…

O cucerire de-o zi la început de mijloc de rând e amuzantă ca cercopitecul de mai sus. Mă chinui, pe bune, oameni buni şi răi, să pot să fac să fie posibilă această încercare. Douăzeci şi patru de injecţii de marijuana şi te trezeşi la spital cu o venă în plus. Doctoriţa cea urâtă îţi spune cu drag să-ţi iei mădularul păros de pe mâna ei cheală, căci fiind un mediu atât de steril, copacii cresc cu rădăcinile-n frunze.

Patruzeci şi patru de monede gravide cu amfibiile purtătoarelor de varicelă guiţă a somnic pufos… Baştanul cel magic adulmecă mirosul maşinii din spatele unui camion de gunoi. Fericit fie el, căci are la ce să-şi irite nările. Agale, tropăind printre resturi de piatră cioplită, zdrăngănesc ciobuleţele pomilor de crăciun. Ho, ho şi he, he, ham zic renii tembeli din coşul de lemn…

Terifiant, terifiant îţi zic! Terifiant şi-un pic cam adormit, moşul bălega agale ţinând-o de mână pe mama soacră…

P.S.: Google zice că “google” nu există…

Ce-i trance-ul, nene?

Pe o baterie terminată te simţi mai liber în faţa sistemului condus de semenii tăi un pic mai vulgari, mai trişti, mai corupţi în suflete, deşi printre ei îţi duci sentimentele în fiecare zi. Când bateria se termină şi priza e prea departe pentru a o mai putea atinge, simţi libertatea de a spune nu dependenţei. E un mic drog şi ăsta, la fel ca plimbatul animalului de companie, mâncatul, băutul (lichidelor legale) sau sexul. Dacă aberaţia ar fi premiată, cu siguranţă jumătate dintre noi am vrea premiul întâi. Gândurile zboară repede, chiar cu viteza lor finită… Dar zboară câteodată şi le pierzi înţelesul, aşa cum mi se întâmplă mie acum. Acum două minute eram absolut sigur că ştiu ce vreau să scriu, iar acum mă pierd în negura conexiunilor superficiale.

Conjuncţiile şi prepoziţiile leagă propoziţiile între ele şi le dau înţelesuri complexe. Uneori, eşti doar o simplă conjuncţie care pierde sensul adevărat al propoziţiei de lângă tine. Sună poetic, dar nu e vesel, nici trist, nici chiar adevărul gol-goluţ. Fluxul conştiinţei defineşte iraţionalitatea raţiunii umane.

Sunet pur, fără inflexiunile vocii umane, fără defecte. Acorduri, riffuri, breakuri, filluri, rolluri şi builduri de înaltă calitate. Fineţe absolută. Dream trance-ul. Transa în care visezi că visezi şi în care eşti pe deplin conştient că visul nu va ţine mai mult de 4 ore. 4 ore… Educaţia muzicală începe de când te naşti. Începe de la primul beat de: hip-hop, rap, jazz, trance, rock sau ce ascultă părinţii tăi minimalişti. Nu, muzica clasică iese din discuţie pentru că nu poţi compara divinul cu umanul. Când cristalele de apă tresar de fericire sub vibraţiile undelor perfecte, omul trebuie să accepte adevărul aşa cum este el: deplin.
Mă întreb uneori, muzica electronică a fost inventată sau descoperită? Aşa cum roata se afla în natură sub diferite forme, iar omul nu a trebuit decât să fie atent la natură, presupun că şi trance-ul există ca vibraţie naturală, iar omul trebuie doar să asculte natura.

Incantaţiile magice nu cheamă supranaturalul. Îl dezvoltă doar şi-l transformă în banal, precum orice activitate zilnică desfăşurată pe o perioadă mult prea îndelungată atinge cota excesului, oboselii şi monotoniei. Dacă aş trăi într-o lume de vârcolaci, natural şi normal ar fi să fiu tot vârcolac, nu?
Avem dreptul la viaţa altei fiinţe umane potrivit vreunui principiu sau a unei idei scornite de mintea umană?