Greşeală?

Din firea nevricoasă a fetei supărate
Se pornesc la vale gesturi regretate…
Deşi par ele clar intenţionate,
În aşteptarea minţii clare
Din floarea vârstei sedentare
Poţi crede totuşi că acum greşeşti,
Când încruntată un om vrei să goneşti.

Apatie? Nu, nici gând,
E doar un gând de fată fumegând
Căci el, tembel, se poate, în firea lui de om blajin,
Scrisese la tipar un act de viaţă alcalin.

Şi totuşi, în final, de ce albastru?
Când viaţa prinde sens doar în contrastul
A zeci şi sute de culori din jur
Ce mişcă lumea împrejur…